Gargara primarului gălățean este bine știută prin târg, de regulă, din ceea ce spune doar 50% se și rezolvă iar despre cât de bine se pune în practică, nu mai discutăm. La fel ca și în cazul deszăpezirii, când se lăuda pe rețelele de socializare că nu știu câte utilaje sunt pe teren și mai punea câte-o poză cu o trecere de pietoni „la roșu”, dar în realitate gălățenii erau fie cu mașinile blocate, fie nevoiți să fie alpiniști de ocazie prin stațiile de autobuz, tot gargară electorală este și sprijinirea echipei de fotbal fanion a Galațiului.
De fapt, aceiași boșmondeală a facut-o Pucky și anul trecut, banii promiși ajungând la club, fix de Paște.
An de an, fotbaliștii Otelului sunt nevoiți să joace fără a fi plătiți primele patru luni când situația ar putea fi ușor rezolvată, încă din anul bugetar precedent. Dar omul e…Batman! Acum știi cum e pe la noi: Bine că dă! Nu contează că nu-ți dă când trebuie, nu contează cât dă! E fix ca la taraba din Piață. De fapt așa administrează Pucky Galațiul de ani buni. Ca la tarabă! Atât se poate, sau mai bine spus, atât poate.
Chiar dacă se tot laudă cu fondurile atrase, și putem spune că se face câte ceva comparativ cu administrațiile pre-Pucky, rămâne primordial lucrul făcut de mântuială, dar despre „marile realizări” în infrastructura Galațiului, precum și problemele edilului din justiție, curând, pe larg…
Revenind la sport, după ce și-a asumat dezastrul de la echipa de handbal feminin, promovată în prima ligă dar lăsată de izbeliște, e pe cale să strice și munca fotbaliștilor și a celor din staff-ul Oțelului. Asta că sunt toate șansele ca primii bani să ajungă la club undeva chiar înainte de sărbătorile pascale. Asta pentru că poate!
Da bre, Pucky, tu ai sta patru luni fără să-ți primești leafa pentru că așa vrea…alt Pucky? Te duci la stadion ca să dea bine la electorat, o faci pe marele suporter de apă dulce dar nici măcar de ultras nu ești bun. Gargară și iar gargară! Vezi că s-a cam prins lumea câtă seriozitate și mai ales câtă valoare au vorbele tale…