PSD Galați susține un infractor

Distribuie articolul

Partidul Social Democrat, filiala Galați, a anunțat că îl susține pe Liviu Dragnea. Asta nu-i o problemă, fiind vorba despre o organizație „privată”. Să-l țină în fruntea partidului, ba chiar să-l ia acasă și să-l pună în ramă, dacă așa vor. Problema este că domnul care și-a cerut scuze borfașilor aflați prin pușcării ocupă și o funcție a naibii de publică, cea de președinte al Camerei Deputaților.

Dan Nica, liderul pesediștilor gălățeni, a anunțat că Liviu Dragnea ar trebui să rămână în fruntea Camerei Deputaților. Nica este precum Sfântul Graal. Lumea spune că există dar nimeni nu știe unde este și, mai ales, cu ce se ocupă. Din când în când în spațiul public apare un mesaj care îi este atribuit. Iar ultimul mesaj, apărut în urmă cu câteva zile, reprezintă o pupătură în fundul penal al șefului de la București.

„Nu văd niciun motiv pentru care Liviu Dragnea să nu rămână preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor! Mai mult ca oricând, trebuie să rămânem uniţi în faţa acestor presiuni multiple menite să destabilizeze echilibrul politic în România. Respectarea prezumţiei de nevinovăţie, aşa cum ne cere Comisia Europeană, prin Directiva 2016/343, trebuie aplicată şi în acest caz. Până la pronunţarea sentinţei definitive, nu avem dreptul să împărţim vinovăţii! Înţeleg că ne apropiem cu paşi repezi de campania electorală, dar toţi cei care cer acum demisia preşedintelui PSD trebuie să înţeleagă că încalcă Constituţia României, Directivele Europene şi standardele Comisiei de la Veneţia”, arată Dan Nica, într-un comunicat transmis de PSD.

Pesediștii consideră că românilor le curge scuipat din gură atunci când bagă prosteala cu prezumția de nevinovăție. Liviu Dragnea este deja condamnat definitiv la închisoare cu suspendare pentru fraude electorale și își vede liniștit de treabă în fruntea statului român. Infractorul Dragnea poate beneficia de prezumția de nevinovăție în al doilea dosar în care este acuzat de abuz în serviciu (dosarul angajărilor fictive) și în care, în prima instanță, a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare.

Partidul Social Democrat nu este format doar din infractori și ticăloși. De aceea, ne întrebăm ce spun membrii partidului de guvernământ despre acțiunile găștii care riscă să arunce țara în aer doar ca să-l scape de la pușcărie pe Dragnea? Ne referim la membrii PSD care își plătesc taxele și impozitele, nu au contracte cu statul, nu au condamnări penale și nu au fost angajați cu pile de la partid.


Distribuie articolul

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns