Proiectul privind aeroportul din Galați, pe masa Guvernului

Distribuie articolul

Premierul Ludovic Orban, senatorul gălățean, George Stângă, președintele PNL Galați, Alexandru Șerban, și președintele PACT Galați, Gregor Teodorescu, au discutat despre proiectul aeroportului din Galați.

Întâlnirea a avut loc la cabinetul prim-ministrului, iar demnitarul a promis că va face tot ce este necesar pentru lansarea proiectului. Participanți la discuție au vorbit despre importanța unui aeroport regional Galați-Brăila și au stabilit să susțină demersurile care vor permite demararea proiectului.

„Susținem reconstruirea aeroportului, în colaborare cu PACT, cel mai important proiect de mobilitate și dezvoltare economică a Galațiului. Pentru că zi de zi acționăm în interesul gălățenilor, am organizat o întâlnire de lucru cu premierul Ludovic Orban, unde am discutat, alături de PACT pentru Galați, despre importanța unui aeroport regional Galați-Brăila. Având susținerea necesară din partea Guvernului, în perioada imediat următoare se vor identifica potențiale surse de finanțare și se vor face primii pași în vederea actualizării tuturor informațiilor, la nivelul Ministerului Transporturilor și la nivelul Ministerului Fondurilor Europene”, a anunțat liberalul George Stângă.

Aeroportul regional Galați-Brăila ar putea fi conectat la obiectivele aflate în diferite etape de realizare precum drumul expres Galați-Brăila și centura Mare a orașului Galați.

Foto: Facebook George Stânga


Distribuie articolul

You May Also Like