Proiect: amenzi de circulație mai MICI pentru pensionari

Distribuie articolul

Parlamentarii români reinventează protecția socială. Potrivit unui proiect de lege depus la Senat, pensionarii vor plăti amenzi de circulație mai mici decât salariații. Asta în condițiile în care aleșii propun modificarea valorii punctului de amendă pentru șoferii pensionari. Iar diferențele sunt semnificative: aceștia vor plăti amenzi cu aproape jumătate mai mici dacă proiectul va fi adoptat de senatori și deputați.

Conform proiectului, valoarea punctului-amendă ar urma să se calculeze în funcție de categoria din care face parte contravenientul și vor exista  două variante, una pentru oamenii activi, angajații,  și alta pentru cei retrași din activitate, pensionarii. Concret, amenzile salariaților vor fi calculate plecând de la 10% din salariului minim brut pe economie, iar valoarea punctului-amendă pentru pensionari va fi 10% din punctul de pensie. Altfel spus, valoarea punctului de amendă va fi 190 de lei pentru persoanele active(salariul minim brut pe economie este de 1.900 lei) și 100 de lei pentru pensionari(punctul de pensie valorează 1.000 de lei).

În prezent, punctul-amendă are valoarea de 145 de lei pentru toți șoferii. Prevederile vor putea fi aplicate începând de anul viitor doar dacă proiectul va fi aprobat de Senat și Camera Deputaților și  va fi promulgat de președintele României.


Distribuie articolul

You May Also Like

Lasă un răspuns