De Ziua Regelui plouă în Costa Rica și Madagascar

Distribuie articolul

Ce vremuri de rahat trăim. Dacă pe vremuri, pe 10 mai (Ziua Națională/Ziua Regelui) lumea ieșea pe stradă ca să participe la bătăi cu flori, în prezent spațiul public este folosit de cetățeni pentru bătăile cu scuipat. Flegmele se plimbă tacticos pe traseul politician-cetățean și retur, cu halte dese prin justiție. Participă lume multă, aproape toți cetățenii care au rămas în țară pentru că prin Costa Rica, Madagascar și Brazilia fac potecă politicienii români cu probleme penale. Bine măcar că peste palmierii tropicali plouă de rupe în această perioadă!

Revenim la râul, ramul și penalul din spațiul carpato-danubiano-pontic. Astăzi este 10 Mai, zi de sărbătoare naţională, iar românii, prinși cu Dragnea, cu grevele, cu penalii și cu golanii, nu prea au habar. Într-o singură zi sunt trei momente importante pentru istoria românilor: începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării. La data de 10 mai 1866, prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus jurământul de credinţă în faţa Parlamentului şi a fost proclamat domnitor al României. Carol a păstrat această titulatură până pe 10 mai 1881 când a devenit rege deoarece Parlamentul a votat transformarea ţării din principat în regat. Tot pe 10 mai dar în 1877, Senatul României a votat proclamaţia de independenţă faţă de Imperiul Otoman. Între 1866 şi 1947, 10 mai a fost Ziua Naţională a României. Începând din 2015, 10 mai a fost declarată zi de sărbătoare națională (lucrătoare) printr-o decizie a Camerei Deputaților.

Aproape un secol, Ziua națională a României a fost sărbătorită pe 10 Mai de toți românii care se băteau cu flori la șosea dar chestia a fost interzisă de comuniști. După 1990, comuniștii de vremuri noi au avut nevoie de 25 de ani ca să pună evenimentul la loc în calendar. Și atunci când au făcut-o, le-a ieșit pe jumătate: deși 10 mai a fost declarată zi de sărbătoare națională, în textul actului normativ nu apare explicit denumirea sub care este cunoscută, adică Ziua Regelui sau Ziua Regalității.

Distribuie articolul

You May Also Like