Program special la Poliția Rutieră

Distribuie articolul

Întrucât, în perioada 15 – 19 august., angajații din sistemul bugetar vor beneficia de o minivacanță, activitatea de verificare a cunoașterii regulilor de circulație de către contravenienți, în cazul în care sancțiunile au fost aplicate ca urmare a săvârșirii unei contravenții pentru care legea prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, se va  desfășura în ziua de miercuri, 14 august, ora 08.00, la Serviciul Rutier-Galați.

Totodată, având în vedere necesitatea asigurării continuității serviciilor publice oferite cetățenilor de Inspectoratul de Poliție Județean Galați, Compartimentul Restituiri Premise și Certificate de Înmatriculare din cadrul Serviciului Poliției Rutiere va funcționa în ziua de 16 iulie, în intervalul orar 08.00 – 13.00, în vederea remiterii documentelor reținute ca urmare a săvârșirii abaterilor de la normele rutiere pentru care au fost aplicate sancțiuni contravenționale complementare, ori măsuri tehnico-administrative și, implicit, validarea dreptului de circulație.

Distribuie articolul

You May Also Like