Primele autobuze hibrid au ajuns la Galați. Află AICI când vor fi trimise pe trasee


Primele două autobuze hibrid au ajuns luni la Galați. Mașinile au fost livrate de producătorul polonez Solaris. Noile autobuze vor intra pe trasee peste aproximativ două săptămâni după ce vor fi finalizate procedurile privind înmatricularea și asigurarea.


Este premieră pentru gălățeni. Pentru prima dată, transportul public pune la bătaie autobuze hibrid. În prima etapă, este vorba despere două mașini care au ajuns la Galați și care vor fi trimise pe trasee în luna martie.
Potrivit Primăriei, noile autobuze model Urbino 12 Hibrid au 12 metri lungime, sunt prevăzute cu trei uși, au o capacitate de transport de minim 90 călători, scaune confortabile, podeaua coborâtă, rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități, spațiu rezervat pentru aceste persoane, prevăzut cu centură de siguranță, instalații de aer condiționat și încălzire, camere video, sistem GPS, echipamente audio-video pentru informarea călătorilor, instalații pentru echipamentele de e-ticketing.


Autobuzele sunt prevăzute cu motor diesel Euro VI cu un consum redus de combustibil, iar pentru alimentarea motorului electric se va utiliza un sistem de stocare a energiei electrice, tehnologie ce va permite încărcarea acumulatorilor în timpul mersului. Cele două autobuze hibrid vor intra în circulație imediat ce se vor încheia formalitățile de înmatriculare, iar până la sfârșitul lunii iulie a acestui an furnizorul va trebui să livreze întregul lot.


Autobuzele vor avea o garanție de trei ani, valoarea contractului fiind de 33.600.000 lei fără TVA. Tot lotul comandat de Primărie cuprinde 20 de autobuze.

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns