Primarul și vicele s-au altoit în ședința CL!

Distribuie articolul


Primarul Pucheanu și viceprimarul Enache s-au contrat așa cum știu doar socialiștii s-o facă în ultima ședință a Consiliului Local.


Evidența în ejectarea proiectului de hotărâre privind ajutorarea mediului economic gălățean a fost clară pentru primar, nu și pentru Enache care dorea să adopte proiectul chiar dacă data limită de accesare era chiar in ziua ședinței CL. Enache nu este la prima tâmpenie în Consiliul Local, acesta fiind cel ce s-a opus vehement atunci când s-a propus articularea consilierului Bezman, cel care a părăsit ședința și a lăsat în locul său un neica nimeni care a și votat câteva proiecte.


Rămâne un iz de indolență asezonat cu o lipsa de transparență pentru că avem două necunoscute în această chestiune.


Votul dat, pentru că proiectul a fost în cele din urmă adoptat, va fi doar pentru o parte din cei ce puteau accesa aceste fonduri. Pentru acest an, cu termenul expirat la 31 martie, nu se mai poate face nimic, cei avantajați fiind practic cei ce au furat startul cu largul concurs al funcționarilor Primăriei. Aceștia au primit câteva cereri fără a avea o bază legală, respectiv un aviz de la Consiliul Concurenței, respectiv o hotărâre a Consiliului Local. Tare miroase a firme de partid sau a societăți abonate la banii publici.


N-aveam vreo îndoială că la Primăria Galați ocaua nu-i oca pentru toată lumea iar bișnițăreala e ridicată la rang de virtute, dar parcă nici așa pe față nu s-au făcut lucrurile până acum.


Distribuie articolul

You May Also Like