Primarul Pucheanu, de 1 aprilie, ziua politicianului: ”Nimic nu se compară cu gogoșile opoziției”

Distribuie articolul

Trei găleți pline cu gogoși și peste 400 de materiale promoționale electorale i-au întâmpinat pe politicienii și jurnaliștii care au participat astăzi la expoziția ”1 aprilie – Ziua Politicianului”. Deschisă de astăzi în foaierul Teatrului Dramatic ”Fani Tardini”, la inițiativa Societății Jurnaliştilor ”Dunărea de Jos” (SJDJ), va putea fi văzută timp de cel puțin o lună.

”Sper ca măcar unul dintre parlamentarii gălățeni să aibă inițiativa de a propune 1 aprilie ca Ziua Politicianului, cu tot ce presupune ea: zi liberă, serbări, sunt o categorie profesională importantă și trebuie să beneficieze de aceleași drepturi”, a declarat Emanuela Turcu, vicepreședintele SJDJ.

Aflată la cea de a 7-a ediţie,  expoziția îşi propune să ofere, în mod special politicienilor şi celor interesaţi de marketingul electoral, un instrument de analiză a evoluţiei calităţii materialelor electorale utilizate în campaniile electorale naţionale şi locale de până acum.

În acelaşi timp, le dă alegatorilor prilejul ca, prin această trecere în revistă a campaniilor electorale, să reflecteze asupra promisiunilor făcute de politicieni, pentru a evalua care au fost proiecte politice responsabile şi care au rămas simple promisiuni electorale.

Cât privește politicienii, ei au recunoscut gogoșile adversarilor sau pe cele ale presei, mai puțin pe cele personale.

”Nimic nu se poate compara cu gogoșile aruncate de opoziție oricând, oriunde, pentru că a fi în opoziție îți dă larghețea de a promite… are un om de afaceri un tricou cu un mesaj fabulos: ”nu-ți poate da nimeni ce-ți pot promite eu!” Asta e paradigma în care, din păcate, se pare că trăim. Cred că și presa ar trebui să fie mai atentă, în rolul ei educativ, pe cine promovează, cred că trebuie să facem un efort împreună pentru că apetitul pentru gogoși îl mai cultivați și dvs. (presa, n.r.)”, a declarat primarul Ionuț Pucheanu, prezent la eveniment.

Mai rezervat, prefectul s-a mulțumit să spună că s-a amuzat mult și că… nu mai este om politic, ținând cont de faptul că este funcționr public!

”De ce pe “1 Aprilie”? Pentru că unul din etaloanele activităţii unui politician este sinceritatea, iar lipsa sa de sinceritate este un defect. Dar tot un defect este şi naivitatea unui alegător, a cărui receptivitate orientată către anumite tipuri de mesaje electorale, în general către cele populiste, determină o reducere a calităţii mesajului electoral sub standardele presupuse de o reală dezbatere publică a priorităţilor comunităţii. În aceste condiţii, din moment ce data de “1 Aprilie” este consacrată pe plan mondial ca “Ziua Păcălelilor”, evident că este şi cea mai potrivită zi în care să măsurăm împreună, politicieni şi alegători, sinceritatea mesajelor electorale din trecut”, a declarat Dan Paic, președintele SJDJ.

Cu prilejul expoziției, SJDJ și-a prezentat și noul Colegiului Director, ales în data de 15 martie: Dan Paic, preşedinte; Emanuela Turcu şi Răzvan Postolache, vicepreşedinţi; Cezar Amariei, secretar.

 

Distribuie articolul

You May Also Like