Primarul Ionuț Pucheanu a dat cep mini-Oktoberfest-ului

Distribuie articolul

În cort e bere cât să pui și pe tine. Lucru pe care, involuntar, l-am și făcut, semn că nici până la vârsta asta nu știu de care parte să țin paharul.

Primarul a dat deja cep primului butoi, așa cere tradiția, și a făcut-o cum doar el știe să o facă. Nu că alții nu s-ar fi priceput, dar abia de doi ani organizatorii vin și la Galați, așa că precedenții edili nu au avut ocazia să-și demonstreze măiestria.

Abia a trecut de ora 19, spațiul de 1.500 de locuri, ce găzduiește Oktoberfest-ul lângă Sala Sporturilor, abia dacă s-au ocupat pe jumătate, dar probabil că se va umple în curând, căci lumea continuă să vină. Cei care se aventurează cu autoturismul propriu se chinuie minute bune până găsesc un loc de parcare, la câteva sute de metri distanță. Ar fi făcut mai puțin pe jos dacă veneau cu autobuzul sau taxiul, dar cum să vii să bei bere altfel decât la volan?!

Față de ce se întâmplă la Brașov, orașul din care a pornit în România festivalul, la noi spațiul este de patru ori mai mic. Și nu au fost aduse nici celebrele halbe de 1 litru. Lucruri mărunte, care fac diferența și ne plasează la nivel de mini-festival, dar dinspre organizatori totul este la superlativ:

”Herr Burgermeister, adică domnul Primar, va da cep butoiului cu bere exact unde știți deja, în cel mai mare si frumos cort bavarez care va fi montat pe Platoul de la Sala Sporturilor. Toată lumea din oraș va fi prezentă aici, sigur veți putea bea o bere cu un fost coleg de bancă din liceu sau cu o cunoștință veche de la barul din cartier”, se laudă Anemona Hermeneanu, reprezentanta organizatorilor.

”Cel mai mare și frumos cort bavarez” este de fapt un banal cort industrial de patru ori mai mic decât fratele brașovean iar bavarez în el e doar titlul. Și cârnații pregătiți înăuntru. Cât privește toată lumea din oraș prezentă, e o mică exagerare de PR, la start aliniindu-se sub o mie de oameni.

Așa că nu am băut berea cu colegul de bancă sau vreo cunoștință veche, de fapt prima nu am băut-o deloc, ci am turnat-o pe mine în momentul în care am vrut să mă așez lângă primarul Ionuț Pucheanu, ce mă invitase alături, doar să nu-i mai fac poze la masă (”hai, las-ne și pe noi să mâncăm”).

A făcut cinste cu următoarea, pe asta am reușit să o duc la gură, apoi am plecat acasă, să mă schimb.
Așa că rămâne să descoperiți singuri berea și cârnații cu nume imposibil de pronunțat, în timp ce vă cântă Claudia & Die Burzenland Party Band, acompaniați de alte trupe și de fanfară.

Cât privește prețurile, le-am strâns pe toate într-o fotografie. Atenție, la mâncare sunt la suta de grame, nu la porție.
”Ein Prosit”! Adică: Noroc!

Distribuie articolul

You May Also Like