Primăria municipiului Galați anunță cu au fost aprobate spre finanțare prin PRR a trei proiecte privind achiziționarea de vehicule moderne pentru transportul public. În total, sunt 57 de autobuze electrice, tramvaie și microbuze care vor costa peste 50 de milioane de euro.
Primăria municipiului Galați a anunțat marți că 36 de noi mijloace de transport nepoluante vor ajunge la Galați, după ce au fost aprobate pentru finanțare în cadrul PNRR încă două proiecte.
„Un proiect presupune achiziția a 10 tramvaie de 18 metri și a 2 microbuze nepoluante (24.395.000 de euro), iar cel de-al doilea achiziția a 22 de autobuze nepoluante electrice de 10 metri și a 2 microbuze nepoluante (13.318.480 de euro)”, a anunțat Biroul de Presă al Primăriei Galați.
Luni, a fost aprobat un alt proiect care vizează achiziționarea a 20 de autobuze electrice și a unui microbuz nepoluant.
„La cele 36 de noi mijloace se adaugă cele cuprinse într-un alt proiect aprobat deja ce presupune achiziția a 20 de autobuze electrice și a unui microbuz nepoluant (14.714.350 de euro). Până acum a fost aprobată achiziția a 57 de noi mijloace de transport nepoluante în cadrul PNRR”, a precizat Biroul de Presă.
Cel de al treilea proiect este realizat în parteneriat cu Primăria comunei Vânători.

