Prima piață din Moldova care renunță la plata cu cardul bancar

Distribuie articolul

Premieră regională la Galați: Piața Centrală din oraș este prima din Moldova care renunță la plata prin POS. Asta la doar două săptămâni după ce Piața Centrală din Galați fusese prima din Moldova și a doua din țară care introdusese sistemul de plată la tarabă cu cardul bancar. Înțelegem că renunțarea nu este este defintivă.

Cică producătorii/comercianții care fuseseră introduși în sistem și-au terminat marfa și au plecat acasă cu tot cu POS. Se vede treaba că au avut puțină marfă, deoarece au rezistat pe piața cel mult jumătate de lună. Din fericire, au prins momentul festiv de la Ziua Recoltei când politicienii s-au tras în poze cu poporul și cu producătorul cu POS.

Minoritarii, intermediarii și bișnițarii care își fac veacul prin Piața Centrală nu au treabă cu POS-urile. Uite așa a devenit Piața Centrală din Galați prima din Moldova care renunță la plata cu cardul bancar.

Distribuie articolul

You May Also Like