Bursele elevilor, neplătite din primăvară

Distribuie articolul

Aproximativ 7.000 de elevi din municipiul Galați așteaptă și azi să-și primească bursele școlare ce li se cuvin. Restanțele pe care le are municipalitatea față de ei sunt din luna aprilie a acestui an.

Pe lângă școlile în șantier sau lipsa manualelor școlare, elevii gălățeni se mai confruntă cu o problemă: neachitarea burselor școlare, obligație ce revine Primăriei Galați. Conform bugetului aprobat în luna aprilie, pentru bursele școlare au fost alocate 2,3 milioane de lei.

”Banii respectivi fie nu au ajuns, fie intenționat au fost puși atât de puțini pentru bursele elevilor pentru că ele nu au fost plătite decât până în luna aprilie. În următoarea ședință de Consiliu Local este impetuos necesară alocarea sumelor și plata către elevi a burselor”, a declarat consilierul local liberal, Onuț Atanasiu, în cadrul unei conferințe de presă susținute astăzi.

Conform acestuia, este vorba de aproximativ 7.000 de beneficiari, condiția îndeplinită fiind ca fiecare să fi avut media generală de peste 8,50 și nota 10 la purtare.

Lor li se alătură și sutele de copii cu rezultate bune la olimpiadele școlare.
Problema achitării drepturilor către cei mici este doar la nivel local, pentru că de la Ministerul Educației au fost alocate sumele necesare.

Onuț Atanasiu susține că, în cazul în care nu va fi prevăzută pe ordinea de zi a viitoarei ședințe nimic referitor la achitarea burselor școlare, va face o interpelare pe acest subiect pentru a se cunoaște când anume poate fi rezolvată problema.

Distribuie articolul

You May Also Like