Vești bune de la meteorologi: după ger se încălzește din nou. Miercuri, este posibil să ningă

Zona Galați-Brăila scapă de ger. Cel puțin în următoarele zile, temperaturile diurne vor fi pozitive, iar maximele vor ajunge până la 7-8 grade Celsius. Miercuri, este posibi să ningă, dar cantitățiel de precipitații nu vor fi însemnate.

Potrivit prognozei specialiștilor, în Moldova „vremea va intra într-un proces de încălzire treptată, de la o medie a maximelor termice, de -4 grade și a minimelor de -10 grade, la începutul intervalului, până la 5…6 grade media maximelor și -2 grade a minimelor, în jurul datei de 28 ianuarie. În zilele care vor urma, temperaturile maxime vor avea o medie care va avea variații între 2 și 6 grade, iar temperaturile minime o medie, în general, de -5…-1 grad.

Temporar vor fi posibile precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare”, au precizat reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie.

În următoarele zile, la Galați temperaturile maxime diurne vor crește. Marți vor fi 0 grade, miercuri și joi, termometrele vor arăta cel mult 3 grade, iar vineri, sâmbătă și duminică se va ajunge până la 7 grade. Nu sunt anunțate precipitații în cantități importante și intensificări ale vântului.

Foto: Mediafax

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns