PNL trăiește: filiala locală a partidului va organiza un miting împotriva măsurilor fiscale promovate de Guvern

Distribuie articolul

PNL Galați va organiza un miting de susținere a moțiunii de cenzură „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”. Acțiuni asemănătoare vor avea loc în același timp în toate marile orașe.

Organizatorii mitingului spun că la protestul din Galați vor participa sute, poate mii de oameni. Este vorba despre membrii de partid, dar și despre cetățenii nemulțumiți de măsurile PSD în domeniul fiscal și în cel al justiției.

Ei se vor strânge luni, la ora 18.00 în fața Prefecturii.

„Luni, la ora 18.00, va fi un miting de susținere a moțiunii de cenzură depusă de PNL împotriva Guvernului și a măsurilor fiscale promovate de acesta. Protestul va avea loc la Prefectură și va fi organizat de filiala locală PNL, cred că vor participa o mie de oameni. Vor fi membri de partid dar așteptăm și cetățeni nemulțumiți de măsurile fiscale. Protestul va ține cel mult o oră, se va citi o sinteză a moțiunii”, a declarat președintele filialei municipale a PNL Galați, Cristian Gâscă.

Setul de modificări aprobat de Guvern conține, printre altele, transferul contribuțiilor de la angajator la angajat. Specialiștii spun că măsura va duce la micșorarea veniturilor salariaților și la concedieri de persoane.

De asemenea, în textul moțiunii de cenzură se vorbește despre haosul provocat de guvernanți în domeniul fiscal și în justiție care ar putea duce la eliminarea României din UE.

„Actuala guvernare PSD-ALDE a reuşit într-un timp record să provoace un haos generalizat în toate domeniile vitale – de la sănătate şi educaţie, la fiscalitate, justiţie sau infrastructură. Vă îndemnăm să votaţi pentru adoptarea acestei moţiuni de cenzură şi retragerea încrederii acordată Guvernului Tudose, pentru că ştim că este singurul lucru corect care mai rămâne de făcut în acest moment. Prin votul dumneavoastră, opriţi distrugerea economiei, încetaţi atacul la Justiţie, nu scoateţi România din Uniunea Europeană!”, se arată în textul moțiunii de cenzură.

Moţiunea de cenzură a fost semnată de 148 de parlamentari din PNL, USR şi PMP, precum şi de trei independenţi. Pentru a fi aprobat și a dărâma Guvernul, documentul are nevoie de 233 de voturi.

Distribuie articolul

You May Also Like