Pentru că pot! Pentru că le place la putere. O putere neconformă cu empatia față de oameni, în cele mai multe cazuri.
Să guvernezi cu vouchere date-n silă, să impui noi taxe, noi impozite și alte șmecherii cumva financiare pe capul semenilor, doar pentru simplul fapt că ai condus destinele nației prost (nici măcar greșit!) e o simplă tangentă cu ticăloșia.
Pe liberali chiar nu-i știam așa. Nu erau nici pe departe „fete mari”, dar de-un singur lucru nu-i puteai acuza vreodată și anume lipsa de expertiză.
Rotativa cadrelor de partid preluată cu sârg de la amicii vremelnici socialiști, se operează indiferent că un individ cocoțat într-o funcție are și-un țâr de materie cenușie la purtător.
În ultimii ani, și aici mă refer la cei din actualul mandat, rotația a fost pe cât de amețitoare, pe-atât de aiuristică. S-au perindat la malul gârlei nu știu câți prefecți, subprefecți, au dat-o cu mantinela dintr-o funcție într-alta, absolut abracabrant. Un mandat prăfuit, cu realizări prăfuite, ce ne-au amintit din plin de perioada USL-ului, atunci când cei de la PSD și PNL cântau de voie bună primul vers al imnului Rapidului. Știți cum sună? Cam așa: „Suntem peste tot acasă, porțile ni se deschid…”
Gingaș.
Porțile li s-au cam deschis, chiar dacă mental și mai ales moral nu par a fi peste tot…acasă.
Nocivitatea acestei asocieri de tip struțo-cămilă, transferată în viața de zi cu zi, este mult mai cronică decât în perioada în care aproape toți arătau cu degetul spre un singur individ, fie el și șeful statului, pentru criza din 2009.
Dar, inflația ce ne-a sufocat în plină pandemie, dar și în post-pandemie este, conform datelor prezentate de Institutul Național de Statistică, mult mai apăsătoare pentru cei mulți.
Nu pentru politicieni, nu pentru atârnătorii politici, nu pentru traseiști, lingăi de clanțe, sufleori în urechi, codoși ori curve patentate. Pentru ei, inflația nu creează insomnii.
Și cum începusem. Liberalii de astăzi, probabil socialiștii de mâine, au acumulat în ultimii aproape trei ani cam toate tarele posibile pe care le-au disponibilizat amicii socialiști de conjunctură. Problema lor, pentru că este o problemă, în zona de stângă ticăloșia a fost dintotdeauna ridicată la rang de virtute, pe când, la lorzii liberali, rotițele cam scârțâie. Nu prea sunt obișnuiți cu așa obiceiuri alese. Ei, mai cu o harpă, un clarinet, cel mult un corn englez, pe când dincolo, țambalul e la putere, poate o muzicuță ori un acordeon îngălbenit de vremuri supărătoare.
N-au luat aminte liberalii de astăzi, mari purtători ilegali de blazon, la spusele geniului din Boteni. Spunea săracul Petre Țuțea cam așa: „Cu stânga nu poți să faci o cruce, darămite să conduci o țară”.
De acord. Iar liberalii, cu voie sau fără de voie, cu sau fără binecuvântarea celor câți i-au votat, s-au aruncat despuiați în valuri cu iubita perversă pentru un capăt de treabă.
Bună afacere! Se cam duseră norocul pe termen lung. Așa că vor rămâne doar cu niscai ghișefturi aproximative în timp limitat…