Peste 50 de posturi de conducere rămase vacante în învățământul gălățean

Distribuie articolul


Inspectoratului Şcolar Județean (ISJ) Galați a validat rezultatele finale ale concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unităţile de învățământ preuniversitar de stat (sesiunea 2022),


Concursul s-a derulat în perioada 18 ianuarie – 31 martie 2022, la nivelul judeţului Galați fiind vacante 60 de funcții de director și 30 de funcții de director adjunct. Pentru ocuparea acestora, s-au depus 94 de dosare, dintre care 1 nu a fost validat.


La proba scrisă a concursului s-au prezentat 88 de candidaţi, iar 5 au fost absenți. Dintre cei care au finalizat proba, 51 au obținut note egale sau mai mari de 7.00 și au putut participa la etapa următoare, proba de interviu.


Pentru această probă, s-au depus opțiuni pentru 45 unități de învățământ.


În urma susținerii probei, a calculării notei finale și a ierarhizării candidaților „admiși”, au fost declaraţi „reușiți” 37 dintre aceștia. Prin urmare, după această sesiune, la nivelul județului Galați, 22 funcții de director și 15 de director adjunct vor fi ocupate prin concurs, pentru o perioadă de 4 ani, începând cu data de 18.04.2022.


Au rămas vacante 38 de funcții de director și 15 de director adjunct, acestea urmând a fi ocupate prin detașare în interesul învățământului, până la organizarea unui nou concurs, dar nu mai târziu de finalul verii.


Distribuie articolul

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns