Permisele pentru Deltă, online din 15 iunie

Distribuie articolul

Permisele de acces în Rezervația Biosferei Deltei Dunării pot fi procurate în această perioadă de la automatele ARBDD din Tulcea, Corbu, Vadu și Murighiol. Pentru plățile online încă se lucrează la finalizarea aplicației.

Persoanele care nu au domiciliul în localitățile din zonă vor avea nevoie de permisul de turist iar cele ce sunt interesate de practicarea pescuitului sportiv, un permis de pescuit.

Aceste legitimații pot fi procurate de la Centrele de Vizitare și Educație Ecologică aflate pe două din cele trei brațe ale Dunării, respectiv la Sulina, Chilia Veche și Crișan.

De asemenea, informații despre accesul la pescuit în zona Deltei se pot obține de la comisariatele de control integrat din Tulcea, Sulina, Murighiol, Jurilovca și Crișan. Dacă pentru pescuitul sportiv permisul este gratuit, turiștii ce intră în zona Rezervației Biosfera Deltei Dunării vor trebui să achite o taxă de 5 lei\zi, 15 lei pentru o săptămână sau 30 lei pentru un an. Copiii, elevii, studenții, pensionarii și veteranii au gratuitate.

Distribuie articolul

You May Also Like