Pentru unii mumă, pentru alții ciumă: Consiliul Local a împărțit banii pentru sportul gălățean

Distribuie articolul

S-au împărțit banii pentru sportul gălățean. Consilierii locali au aprobat luni, 25 septembrie, o rectificare bugetară pentru cluburile gălățene care a stârnit numeroase controverse. Cei mai mulți bani au primit cluburile de volei Arcada, 600.000 de lei, de baschet Phoenix, 550.000 lei, și de fotbal Suporter Club Oțelul, 500.000 lei. Sume cuprinse între 365.000 și 485.000 de lei au mai primit echipa de futsal United și formația de handbal feminin Danubius.

Discuțiile au apărut în condițiile în care clubul Phoenix are echipe de fete și de băieți în prima divizie și a primit o sumă apropiată de formația de fotbal SC Oțelul care se află în Liga a 3-a. De asemenea, cei de la Phoenix au zece echipe de juniori iar sezonul trecut au fost nevoiți să se retragă din cupele europene din cauza problemelor financiare. Tot în liga a 3-a de fotbal se află și Metalosport: echipa a primit doar 10.000 de lei, de patru ori mai puțin decât Clubul Sportiv Șah Club Galați.

Distribuie articolul

You May Also Like