Parlamentul European ar vrea să reducă bugetul pentru sprijinirea fermierilor

Distribuie articolul

Europarlamentarul Daniel Buda (PNL, PPE) a anunțat că în cadrul Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, a fost adopat raportul privind Orientări pentru bugetul pe 2022, document la care a depus o serie de amendamente care vizează consolidarea sprijinului pentru fermieri și stabilitatea bugetului destinat agriculturii.

”Agricultura și dezvoltarea rurală joacă un rol important în realizarea obiectivelor Uniunii în materie de securitate alimentară, creștere economică durabilă, incluziune socială, echilibru teritorial și ecologic, condiții decente de viață pentru animale și combatere a schimbărilor climatice. Având în vedere crizele grave și volatilitatea prețurilor cu care se confruntă sectorul agricol în ultimii ani, nu în ultimul rând din cauza crizei provocate de pandemia de COVID-19, este nevoie de un buget ambițios care să ofere predictibilitate și stabilitate, dar și măsuri suficiente de sprijin”, a subliniat europarlamentarul român.

Daniel Buda a atras atenția că, în Parlamentul European, Comisia AGRI se opune oricărei tăieri din banii pentru sprijinirea fermierilor! Totodată, eurodeputatul PNL anunță pe pagina personală de Facebook că a depus mai multe amendamente ”care vizează consolidarea sprijinului pentru fermieri și stabilitatea bugetului destinat agriculturii”.

Conform acestuia, în amendamentele formulate, a atras atenția că viitoarea Politică Agricolă Comună va juca un rol esențial în realizarea obiectivelor ambițioase ale Acordului de mediu. În acest context, a evidențiat necesitatea asigurării unui buget adecvat ca răspuns eficient și rapid la noile cerințe adresate sectorului agricol prin punerea în aplicare a acestui acord.

”Avem nevoie de un buget stabil pentru agricultori. Comisia AGRI se opune oricărei reduceri a bugetului pentru 2022 în sectorul agricol, în special având în vedere crizele grave și volatilitatea prețurilor cu care se confruntă sectorul agricol în ultimii ani”, a mai spus Buda.

Acesta reamintește că peste 31 % din fermele din Uniunea Europeană sunt deținute de fermieri cu vârsta peste 65 de ani, iar tinerii fermieri reprezintă doar 6 % din comunitatea agricolă europeană. În opinia eurodeputatului, statele membre trebuie să întărească, în 2022, măsurile de sprijin pentru tinerii agricultori, având în vedere situația precară în ceea ce privește reînnoirea generațiilor în sectorul agricol care constituie în prezent una dintre cele mai mari provocări pentru agricultura europeană.

”De asemenea, am atras atenția asupra fenomenelor depopulării și îmbătrânirii populației zonelor rurale și asupra necesitații de a pune în practică măsuri finanțate corespunzător pentru a contracara aceste fenomene pe termen mediu și lung. Nu în ultimul rând, este important ca bugetul pentru 2022 să includă facilitarea accesului la tehnologii de ultimă generație în agricultură atât pentru a crește eficiența și sustenabilitatea producției agricole cât și pentru a atrage tinerii să investească în agricultura inteligentă”, a mai arătat oficialul român în PE.


Distribuie articolul

You May Also Like