Organizația PNL Galați, una dintre puținele din țară care nu au încurajat traseismul politic

Distribuie articolul


Europarlamentarul liberal Rareş Bogdan a declarat duminică, la Galați, că organizația gălățeană a PNL este una dintre puținele din țară care nu au transferat primari PSD.

Prim-vicepreședintele liberal l-a felicitat pe președintele organizației George Stângă și a anunțat că va propune realizarea unui proiect legislativ pentru interzicerea traseismului.
Rareș Bogdan a declarat că traseismul politic este cea mai mare boală a politicii româneşti. Soluția este apariția unui pact al partidelor politice împreună cu societatea civilă. Până atunci, liderii politici trebuie să nu încurajeze traseismul, a spus Bogdan.


,,Sunt foarte încântat să văd la Galaţi că George Stângă nu a fost nevoit să ia niciun primar de la PSD, să-l transfere la PNL. Este iar un atu, şi nu numai eu sunt fericit ci şi preşedintele României, când vede că mai există locuri unde se poate şi fără transfer din partea stângă spre partea dreaptă. Eu cred în continuare că cea mai mare boală a politicii româneşti rămâne traseismul politic şi va trebui într-un fel sau altul printr-un pact comun al partidelor, împreună cu societatea civilă, împreună cu cei din presă, să găsim o formulă prin care să stopăm acest flagel pentru că este ruşinos într-o democraţie. Şi aşa cum ne-a îmbolnăvit pe noi la un moment dat, va îmbolnăvi orice clasă politică şi orice ţară dacă va continua. Sperăm ca la un moment dat, mandatul imperativ să fie impus. Chiar dacă are câteva probleme constituţionale să găsim formula prin care să oprim acest lucru pentru că viciază democraţia”, a declarat Rareş Bogdan în cadrul unei conferințe de presă.


Rareș Bogdan a mai vorbit în cadrul conferinței de presă de la Galați despre alegerile locale și despre viața politică după alegerile parlamentare.

Distribuie articolul

You May Also Like