Premieră locală. Orașul Galați a achiziționat un tomograf pentru copaci care verifică starea de sănătate a arborilor. Aparatul a costat 130.000 lei.
Primăria municipiului Galați a anunțat joi că a cumpărat un tomograf/scanner cu ultrasunete pentru arbori. Tot joi a avut loc o primă instruire și o probă a aparatului care va face „o evaluare foarte precisă privind starea de sănătate a arborilor din parcuri, din zona drumurilor publice și din zonele de promenadă.”
Potrivit primăriei, aparatul are 24 de senzori ce fac posibilă scanarea arborilor cu diametrul de până la doi metri. De asemenea, aparatul permite „tomografierea sonică 1D-2D-3D a arborilor, a lemnului și rădăcinilor.”
Din punct de vedere tehnic „aparatul are în componență un dendrometru pentru măsurarea înălțimii arborilor, software pentru calculul și analiza stabilității arborilor, analiza stării de sănătate și reducerea capacității portante a arborelui inventariat, date care se afișează procentual pe display-ul dispozitivului după efectuarea măsurătorilor.
Întregul pachet a fost achiziționat cu 130.000 lei, iar aparatul va fi folosit după ce utilizatorii săi vor fi instruiți, a precizat Primăria.

