O trupă gălățeană, în templul muzicii rock

Distribuie articolul

E scena pe care urcă Iris, Timpuri Noi sau Proconsul. Unde sunt invitate mari nume folk sau pop, cum ar fi Alifantis, Loredana ori Smiley. Un adevărat paradis muzical, în care a fost inclus, de puțin timp, și o trupă gălățeană.

”Is there anybody in there?/ Just nod if you can hear me/ Is there anyone at home?” Muzica melodiei ”Confortably Numb” umple sala, sute de oameni cântă și dansează. Înainte de concert, vocalistul Victor Udreș avea ceva emoții: era pentru prima data când trupa sa urma să interpreteze hit-ul Pink Floyd. Acum, când toată sala vibrează, emoțiile se mai potolesc.

E sâmbătă noapte în Hard Rock Cafe București iar concertul este susținut de Over Band, prima și deocamdată singura formație gălățeană invitată pe o scenă unde au loc doar numele grele din industria muzicală.

Hard Rock Cafe nu un mega-pub unde mănânci, bei bere și te bucuri de o atmosferă de calitate. E un adevărat templu al muzicii, iar fiecare colțișor găzduiește o asemenea relicvă: la intrare ești întâmpinat de unul dintre costumele purtat de John Lennon, vezi o schiță făcută de mâna aceluiași membru Beatles; lângă scenă, pantalonii purtați de Prince în turneul ”Purple rain” plus o tamburină folosită de artist; într-un colț, o blană ce a aparținut Tinei Turner; pereții sunt plini de chitare sau obiecte vestimentare folosite de Pink Floyd, Aerosmith, Duran Duran, The Eagles sau orice alt nume important îți trece prin cap. Faptul că locația este prietenoasă și cu alte genuri muzicale o dovedesc bustiera Madonnei, afișată deasupra barului, sau costumul lui Robbie Williams.

”Am fost selectați să cântăm aici în urma unor recomandări. Le-a plăcut primul concert, astfel încât am fost rechemați”, ne spune Victor Udreș, solistul trupei. Au căpătat deja un statut de invitat permanent, concertul de sâmbătă fiind cel de-al șaselea în acest loc.

De mai bine de zece ani, Victor Udreș (voce, chitară), Daniel Ioan (bas, voce), Răzvan Gheorgiu  (tobe, percuții), Ionică Fălcaru (chitară, voce) și Roxana Ioan (voce) lucrează împreună la proiectul Over Band. Au împărțit de-a lungul timpului scena cu Iris, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Cargo, Luna Amara sau Berti Barbera. De aproape doi ani, pot fi văzuți și în cel mai renumit club de live din țară.

După două ore în care au făcut sute de oameni să cânte și să danseze alături de ei, gălățenii s-au întors acasă. În urma lor, pe aceeași scenă urmează să urce Mircea Baniciu, Voltaj și Iris.

Distribuie articolul

You May Also Like