Nouă licitație de modernizare a Pieței ”Rușilor” din Micro 17

Distribuie articolul

După trei ani de când s-au demolat chioșcurilor în Piața din Micro 17 și aproape tot atât timp de când au fost abandonate lucrările, zona are o nouă șansă la reabilitare. Pe data de 9 ianuarie ar urma să se încheie licitația pentru modernizare iar în primăvară ar putea reîncepe construcția.

Administraţia Pieţelor Alimentare S.A. Galaţi a lansat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice – SICAP o licitaţie privind lucrări de ”Modernizare şi extindere spaţii comerciale Piaţa Micro 17 – rest de executat”.

Valoarea totală estimată este de 2.670.912 de lei şi va fi suportată din bugetul propriu al societăţii. Termenul de execuție este de 12 luni.

În decembrie 2016, chioșcurile din zonă erau puse la pământ, pentru a face loc noii construcții.

”O parte dintre spaţiile care există aici nu corespund unui comerţ civilizat, motiv pentru care vor fi demolate şi vor fi înlocuite cu altele, redimensionate. De asemenea se vor realiza reţelele de apă şi canalizare, astfel încât atât comercianţii cât şi cumpărătorii să aibă parte de condiţii decente”, declara atunci primarul Ionuţ Pucheanu.

Entuziasmul nu a ținut mult iar lucrările au fost oprite la scurt timp, constructorul invocând vicii de proiectare. Contractul a fost reziliat iar Administrația Piețelor a dat în judecată constructorul, firma Trans PEC.

Procesul este pe rol iar următorul termen este pe 5 februarie 2020, între timp firma intrând în procedura de insolvenţă.

Piaţa din Micro 17 are o suprafaţă totală de 5.238 mp iar construcțiile ocupă 1.381 mp. În 2016, licitația de modernizare a fost câștigată de Trans PEC SA, cu o ofertă de 2.180.000 de lei. Termenul de finalizare a investiţiei era de doi ani.

Distribuie articolul

You May Also Like