Accident mortal la Movileni. Șoferul a fugit de la fața locului

Distribuie articolul

Un bărbat din Movileni, județul Galați, a fost reținut, după ce a provocat un accident rutier mortal, fiind beat, după care a fugit de la fața locului. Polițiștii au stabilit că nu avea nici permis de conducere.

„La data de 27 decembrie, , ora 18.10, Politia Municipiului Tecuci a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112, cu privire la producerea unui accident rutier mortal, pe D.C. 60, în interiorul localității Movileni.

La fata locului, polițiștii au găsit un bărbat, de 75 de ani, din localitate, decedat, și au stabilit că acesta a fost acroșat de un autovehicul, șoferul acestuia părăsind locul accidentului.
După câteva ore, polițiștii l-au identificat pe cel care ar fi provocat accidentul, un bărbat, de 45 de ani, fiul victimei, care ar fi condus o autoutilitară și nu ar fi observat victima aflată pe marginea drumului.

Polițiștii au stabilit, totodată, că bărbatul nu deține permis de conducere, iar la testarea alcoolscopica acesta a prezentat valoarea de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.

El a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului, conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis”, informează IPJ Galați.

Distribuie articolul

You May Also Like