Noi restricții de trafic în orașul Galați. Faleza Dunării va fi închisă câteva zile

Distribuie articolul

Se va închide din nou faleza superioară a Dunării din orașul Galați. În weekendul următor, circulația rutieră va fi oprită pe Bulevardul Marea Unire deoarece în zonă va fi organizată o expoziție auto. Timp de trei zile, zeci de mașini vor fi expuse pe carosabil.

Restricțiile de trafic vor fi în vigoare de vineri dimineața, de la ora 9.00, până duminică, la miezul nopții, pe sectorul cuprins între Biserica Precista și Parcul Viva. Evenimentul ajuns la cea de a opta ediție se numește Galați Auto Show GAS 2019 și va fi inaugurat vineri la ora 17.00. Sâmbătă și duminică, standurile cu mașini vor fi deschise de la 10.00 până la 17.00. În cadrul expoziției vor fi prezentate modele noi, autovehicule electrice și hibrid, dar și mașini sport și de lux.

Organizatorii evenimentului spun că expoziția are mare succes fiind vizitată de zeci de mii de pasionați de mașini.

„Cel mai mare eveniment din regiune are loc și anul acesta pe faleza superioară din Galați, între Parcul Viva și Elice. În perioada 13-15 septembrie vei regăsi aici Toți caii putere într-un singur loc. Traficul pe care acest eveniment îl înregistrează este de peste 60.000 de vizitatori anual.” (GAS 2019)

Distribuie articolul

You May Also Like