UPDATE: Minimarket din Galați, la un pas de a fi jefuit

Distribuie articolul

UPDATE:

„În această seară, în jurul orei 19.30, Secția 2 Poliție Galați a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat a încercat să sustragă bunuri dintr-un market situat pe strada Brăilei, din municipiul Galați. Fiind surprins de agenții de pază care au închis ușile magazinului pentru a-l împiedică să fugă, bărbatul le-a amenințat pe angajate și a aruncat cu borcane în geamuri, spărgându-le. La fața locului au mers polițiștii Secției 2 care, după verificări, au constatat că bărbatul în cauză, în vârsta de 37 de ani, se afla sub control judiciar, măsură preventivă dispusă fata de acesta cu o zi în urmă, într-un dosar penal în care era cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt. Persoana în cauza a fost condusa la sediul poliției pentru audieri, urmând a fi reținută 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie”, precizează IPJ Galați.

———–

Tentativă de furt, în această seară, la un minimarket de pe strada Brăilei. Un bărbat, presupus hoț, a fost rănit, după ce a spart geamurile magazinului, în încercarea de a-și asigura scăparea.

Din primele informații, suspectul ar fi încercat să fure produse din magazin și ar fi fost observat de angajați, care au blocat ușile de acces. În acel moment, bărbatul aflat la furat a început să arunce cu obiecte diverse în geamuri până le-a spart. A fost alertată și Poliția la 112.

Cazul a fost preluat de Secția 2. Se fac cercetări pentru tentativă de furt și distrugere.

Distribuie articolul

You May Also Like