„Legea e bună”… împotriva crimei organizate transfrontaliere și a contrabandei cu țigări

Distribuie articolul

Centrul Comun de Contact Galati, organism înființat pentru „Promovarea cooperarii transfrontaliere” informează că, din această săptămână, a debutat o nouă campanie anticontrabandă la nivel național și în Republica Moldova.

Campania publică anticontrabandă cu mesajul „Legea e bună” a fost lansată în weekend, pe panotaj stradal în București, regiunile de frontieră din sudul și estul țării, în Chișinău și în raioanele cele mai afectate de comerțul ilicit, precum și pe posturi de televiyiune din România și Republica Moldova și online pe www.faracontrabanda.ro, Faracontrabanda.ro, pentru o perioadă de o lună.

Inițiată de JTI, campania se desfășoară simultan pe ambele maluri ale Prutului, în România și Republica Moldova, fiind derulată în parteneriat cu Poliția de Frontieră Română, Autoritatea Vamală Română, Poliția Română, Serviciul Vamal al Republicii Moldova, Poliția de Frontieră a Republicii Moldova, Serviciul Fiscal de Stat al Republicii Moldova și Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit ACTIV.

„Legea e bună” urmărește creșterea gradului de conștientizare a efectelor negative ale contrabandei cu țigarete, și anume alimentarea crimei organizate, stoparea dezvoltării economice a localităților de frontieră și prejudicierea bugetului statului.

Potrivit ultimelor date Novel Research, piața neagră a țigaretelor se situa în septembrie 2023 la 8,3% din totalul consumului, nivel relativ constant față de lunile anterioare, dar mai ridicat decât media anuală de 7,1% din 2022. Printre noutățile demne de menționat pentru cercetarea Novel din septembrie se numără includerea Bulgariei în principalele surse pentru produsele de pe piața neagră. Cu o pondere de 16,8% și o tendință ascendentă în ultimul an, produsele din țara vecină se situează pe locul trei din punct de vedere al provenienței, după Duty Free și Cheap Whites.

În acest context, inspectorul general al Poliției de Frontieră, chestor de poliţie Victor-Ştefan Ivaşcu a declarat:

Poliția de Frontieră Română este permanent implicată în acţiuni derulate pe linia combaterii traficului cu produse de contrabandă, rezultatele obţinute fiind foarte bune. Astfel, în primele nouă luni ale anului, în urma eforturilor susținute ale polițiştilor de frontieră, au fost confiscate aproximativ 3,5 milioane pachete cu ţigări, precum şi peste 27 tone tutun. În comparație cu perioada similară din 2022 se constată o dublare a numărului pachetelor de țigări reținute. Poliția de Frontieră va continua să se afle în prima linie pentru combaterea contrabandei, țigaretele numărându-se printre cele mai traficate produse la frontierele țării”.


Distribuie articolul

You May Also Like