La loc comanda. La Spitalul Militar din Galați nu va fi organizat „maratonul vaccinării”

Distribuie articolul

Evenimentul Maratonul vaccinării va începe marți în aproape toate spitalele militare din țară. Printre puținele în care nu se va organiza sunt spitalele militare din Galați și Focșani. Explicația autorităților este că în cele două orașe nu sunt depozite de vaccin ceea ce ar îngreuna activitatea.

Ministerul Apărării Naționale a anunțat că „participă la efortul național de vaccinare a populației generale împotriva COVID-19 și, prin Direcția medicală, a dispus măsuri pentru extinderea programului de funcționare în regim de 24/24 h, timp de o săptămână, în perioada 4 – 11 mai, într-o primă etapă, în centrele de vaccinare organizate de către Spitalul de Universitar de Urgență Militar Central din București și unitățile sanitare militare din țară care sunt și centre regionale de depozitare a dozelor de vaccin”.

Astfel, campania va începe în centrele de vaccinare ale spitalelor militare din Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași şi Timișoara. Gălățenii mai au de așteptat.

„În perioada următoare, în funcție de disponibilitatea dozelor de vaccin și de solicitările pe plan local, și celelalte patru spitale militare din rețeaua medicală a MApN vor putea crește ritmul de vaccinare, respectiv vor putea asigura vaccinarea fără programare prealabilă. Toate informațiile referitoare la aceste aspecte vor fi comunicate în timp util, la nivel central, precum și de fiecare unitate sanitară militară în parte”, a precizat MApN.


La Spitalul Militar Galați rămâne deschis centrul fix de vaccinare cu programare. De asemenea, angajații spitalului pregătesc un centru mobil de vaccinare în localitățile izolate sau greu accesibile din județele Galați și Brăila.


Distribuie articolul

You May Also Like