La Galați, pregătirile pentru masa de Înălțare se realizează cu apă plată la bidon

Distribuie articolul

Încurcate sunt căile Domnului dar mai ales cele ale administrației gălățene! Cu o zi înainte de marea sărbătoare a Înălțării Domnului, autoritățile au decis să umble la robinetul cu apă rece. Ca urmare, de miercuri dimineață până joi dimineață (24 de ore) o mare parte a orașului Galați nu va avea apă potabilă. Gospodinele care doreau să pregătească masa de Înălțare (conform tradiției se vopsesc ouă și se gătesc bucate ca la Paște) sunt puse în încurcătură: fie vânează ofertele magazinelor la apă plată, fie studiază meniurile restaurantelor.

De vină pentru încurcătura generală este Societatea Apă Canal. Cei de acolo au programat în mod nefericit o lucrare la Uzina de Apă nr. 2. Potrivit anunțului oficial, furnizarea apei va fi oprită miercuri, pe 24 mai, la ora 8.00, și va fi reluată joi, pe 25 mai, tot la ora 8.00.

Practic, va fi oprită funcționarea Uzinei de Apă ceea ce va duce la întreruperea serviciului în toate imobilele din cartierele Țiglina 1, Țiglina 2, Mazepa 1 (inclusiv blocurile de pe str. Prelungirea Traian: W1, W2, W3, C3, C4, C5, C6, W11, W12, K, 20 ap., Pescăruș și Școala Gimnazială 26), Mazepa 2 (inclusiv blocurile BR1, BR2, BR3, BR4, BR5, A1, A2, A3), Micro19, Micro 20, Micro 21, D. Cantemir, Micro 16, Micro 17, Micro 18 și Siderurgiștilor Vest (tronson: Inel Rocada – str. Gh. Doja).

Oprirea Stației de tratare și pompare Uzina de Apă nr. 2 îi va lăsa pe uscat și pe agenții economici și instituțiile din cartierele menționate. Nu vor avea apă rece toate școlile, grădinițele, creșele, hotelurile și marile magazine. De asemenea, nu va fi apă la Spitalul Județean, la Inspectoratul Județean de Poliție, la Palatul de Justiție, la sediul Calorgal, la Inspectoratul Teritorial de Muncă, la Romtelecom, la Universitatea Danubius, la Portul Mineralier, la Romportmet și la stadionul Dunărea.

Distribuie articolul

You May Also Like

One thought on “La Galați, pregătirile pentru masa de Înălțare se realizează cu apă plată la bidon

  1. Dar ce se aude cu inelul secundar de alimentare, c el de backup? Dupa lucrarile ISPA am inteles (poate gresit) ca s-a realizat inclusiv un inel concentric secundar, de rezerva, ca sa nu ramana orasul fara apa in caz de avarie intr-un punct, sa existe mereu o alternativa. Sau era doar pe hartie si decontata de-adevaratelea?

Comments are closed.