Județul Galați, integral în scenariul verde

Distribuie articolul

Nu mai avem nicio localitate în zona galbenă sau roșie, toate unitățile administrativ teritoriale aflându-se sub incidența de 1,5 la mia de locuitori ceea ce le plasează în scenariul verde.

Cea mai mare incedență era ieri la Cuca (1,44), cu trei cazuri confirmate în ultimele 14 zile. Celelalte localități sunt sub 1 la mia de locuitori, pentru municipiul Galați înregistrându-se 0,40 iar la Tecuci, aceiași valoare.

Mai bine de jumătate din unitățile administrativ teritoriale (33) se află pe incidență 0 în timp ce alte 11 localități au raportat doar câte un caz în ultimele 14 zile.

Pentru perioada următoare, specialiștii epidemiologi prognozează o scădere și mai accentuată a incidențelor, odată cu intrarea în anotimpul de vară, singura problemă rămânând nivelul încă modest al vaccinării. Un nivel mic al ratei de vaccinare va genera probleme începând din toamnă, nefiind exclusă revenirea la anumite restricții pe finalul anului.

Singura opțiune care ar elimina reintrarea în situații de alertă ori urgență rămâne vaccinarea populației, iar pe timpul verii guvernanții ar putea elabora campanii care să conștientizeze și să cointereseze pe cei mai sceptici sau pe cei aflați în zona negaționiștilor.


Distribuie articolul

You May Also Like

Lasă un răspuns