Ca urmare a instrucțiunilor ANSVSA, în scopul verificării respectării prevederilor legislației în vigoare de către operatorii economici care prelucrează, depozitează, transportă și comercializează produse alimentare, în perioada 1-31 mai 2021, s-au efectuat acțiuni de control oficial în unități de procesare carne, carmangerii, măcelării, unități de comercializare cu amănuntul și en-gros a produselor alimentare, supermarketuri/hypermarketuri, laboratoare de cofetărie-patiserie, unități de alimentație publică, precum și în alte tipuri de unități autorizate/înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor.
În perioada1.05.2021-31.05.2021, inspectorii din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Galati, au întreprins un număr de 521 acțiuni de control oficial în unităţile care produc, prelucrează, depozitează și valorifică produse de origine animală și non animală din care1 acțiune de control împreună cu reprezentanți din cadrul IPJ Galați-SICE .
De asemenea, s-au efectuat 315 acțiuni concretizate prin verificarea condițiilor sanitare veterinare de funcționare în unități de depozitare și comercializare legume fructe, unități de panificație și alte unități din domeniul produselor alimentare de origine nonanimală.
Alte 206 controale au vizat respectarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor în unitățile autorizate/înregistrate sanitar-veterinar din domeniul produselor de origine animală.
Potrivit DSVG, controlul unităţilor a vizat în principal aspecte privind evaluarea condiţiilor de igienă şi de funcţionare a spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate şi prelucrate, precum şi a celor de depozitare pentru materiile prime şi pentru produsele finite, etichetarea si trasabilitatea produselor alimentare, controlul dăunătorilor,eliminarea subproduselor nedestinate consumului uman, evidenţa documentelor şi modul de implementare a procedurilor HACCP.
S-au aplicat două sancțiuni contravenționale în valoare de 12.000 lei pentru ”neinformarea de îndată a autorităţilor competente despre procedura de retragere sau rechemare a produsului alimentar”și respectiv pentru comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare şi a hranei pentru animale în spaţii necorespunzătoare sau neaprobate sanitar veterinar şi fără respectarea condiţiilor de igienă conform prevederilor legislaţiei în vigoare”