Guvernul Cîțu își intră în pâine. Epidemia și problemele economice sunt prioritățile noului cabinet

Distribuie articolul

Guvernul condus de liberalul Florin Cîțu a început treaba. În nici 24 de ore de la depunerea jurământului premierul și miniștrii au un parcurs de foc cu ședințe și ceremonii de preluare a mandatelor.

Miercuri Guvernul Cîțu a trecut de votul Parlamentului. Pentru cabinetul alianței PNL-USR PLUS-UDMR, au fost 260 de voturi „pentru” și 186 „împotrivă”. Seara, premierul și miniștrii au depus jurământul la Palatul Cotroceni și ulterior a avut loc prima reuniune a Guvernului la Palatul Victoria.

Joi, miniștrii participă la ceremoniile de preluare a mandatelor. Tot joi, la ora 10.00, președintele Klaus Iohannis a convocat o ședință de lucru privind gestionarea epidemiei de COVID-19. La această ședință participă o parte dintre membrii noului Guvern.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va avea joi, 24 decembrie a.c., ora 10:00, la Palatul Cotroceni, o ședință de lucru privind gestionarea epidemiei de COVID-19, la care vor participa Prim-ministrul României, Florin Cîțu, Viceprim-ministrul Dan Barna, ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, și Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat”, a transmis Administrația Prezidențială.


Distribuie articolul

You May Also Like