Prin unele acțiuni electorale președintele liberalilor gălățeni, fost „sanatoriu”, actual „derutat” refuza a felicita adversarii politici pentru rezultatele obținute, pe motiv că el nu merge acolo unde e plin de „needucați”. Chiar dacă ai săi colegi de partid îl îndemnau să facă și el un gest cu nuanțe de sportivitate, doar s-a călit în promovarea tumbelor cândva, el nu și nu! Ușor, Batman, chiar!
Nu spune nimeni că Georgică n-ar fi primit o educație aleasă, chiar dacă unele manifestări ale domniei sale au avut câte ceva desprins din apucăturile gestionarilor comuniști de „Alimentara”. Vezi răspunsul la promovarea sa politică de către foștii liberali cu funcții, ca să nu mai vorbim de celebra acțiune „schizo” cu schimbarea yalei de la biroul viezurelui Victor Paul Dobre, cel ce l-a făcut cumva liberal cu acte in regulă pe Georgică al nostru.
Acum, chiar dacă am mai scris pe subiect și nu odată, se vede treaba că primul liberal gălățean, purtător ilegitim de blazon, mai are ceva gafe la activ. Poate ne aducem aminte de episodul Drulă, cu înregistrările prin care își vindea colegii la tarabă pentru doi poli și-un pic doar ca să-i fie lui bine la pancreas, gestionarea mediocră a activităților politice din teritoriu, gafe de Gâgă la adresa unor jurnaliști, promovarea pe repede-nainte a unor personaje fără a avea expertiză, doar pe motivația că fac parte din gașcă, luarea unor decizii pe persoană fizică fără a avea suportul Biroului Politic Județean și alte lobby-uri oacheșe ca să nu spunem traficări de influență.
Cum a revenit Georgică la învățământul primar…?
Lipsa de idei în ceea ce privește elaborarea unor acțiuni care să conteze este evidentă iar acest lucru a dus partidul pe plan local la un minim cumva istoric, o intenție de vot aflată la două cifre dintre care prima este 1.
Așa stând lucrurile, Georgică s-a pus pe cochetat cu zona jurnalistică luând modelul socialiștilor, acolo unde fiecare gașcă din PSD are propriul ziar.
Ca să iasă și în evidență cu ceva s-a concentrat profund și a emis o epistolă parcă scrisă la Bufetul din halta Gura Teghii, prin care se lasă în așteptare cu sugestii, propuneri, daraveli și alte misive tectonice din partea publicului călător.
Probabil, o sugestie de la noul său amic, europarlamentarul Rareș Bogdan pe care l-a vizitat recent cu toată suita de parlamentari, consilieri, primari, foști candidați sau pur și simplu telelei pe post de ajutor de șef de nuntă.
Începutul e cumva desprins din postările unor cuvioși ce frecventează rețeaua de agățat gagici, Tinder. Un „ Bună”, cu care domnul „derutat” se adresează otova, fie unui adolescent de 18 ani, fie unei persoane în vârstă. Pentru el, e tot o treabă! Bravos, Georgică!
„Vreau să vorbim despre Galați…!” Ok. Păi să vorbim. Dar incepe cu matale, ce-ai făcut în ultimii ani de când reprezinți o formațiune politică aflată la putere. Cu gazele ale de prin comune pe care le-ai promis, peste tot în campania electorală cum a mai rămas? Dar cu Programul „Sport după școală” a amicului Cătălin Moroșanu? Acesta din urmă parcă, din prea multă ipocrizie, l-ați blocat chiar voi, PNL. Bravos încă odată!
Mai spunem, sau mai lăsăm și pe altă dată? Că lista-i lungă și am păstrat-o…!
Apropos, Bună!






