Găsește cel mai apropiat adăpost și fii un erou!

Distribuie articolul

Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), împreună cu mai multe entități din țară, desfășoară o campanie de promovare a adopţiei câinilor din adăposturile ASPA. Astfel, în weekend, se vor desfășura mai multe evenimente dedicate acestei campanii. În acest context, ASPA face o serie de recomandări iubitorilor acestor patrupede:

Animalele de companie nu sunt jucării sau „bunuri” menite să ne distreze când suntem singuri, iar adopţia lor înseamnă foarte multă responsabilitate. Dacă vă doriţi un animal şi sunteţi gata să-i dăruiţi toată atenţia şi dragostea, puteţi găsi pe acest site lista completa a tuturor adaposturilor de caini fara stapan publice si private din Romania, informaţii despre cum puteţi face adopţia, condiţiile pe care trebuie să le întruniţi şi actele de care aveţi nevoie.

Dacă decideţi să adoptaţi un căţel, puteţi apela cu încredere la asociaţiile sau serviciile publice de gestionare a câinilor fără stăpân. Trebuie să ştiţi că acolo căţeii sunt deparazitaţi, sterilizati, vaccinaţi şi trataţi, in situatia in care acestia erau bolnavi la momentul în care au fost luaţi de pe stradă.

Sunteţi în siguranţă şi nu trebuie să vă faceţi griji referitor la condiţia animalului. Întrebaţi la adăpost toate detaliile care vă interesează: vârsta aproximativă, ce vaccinuri i s-au administrat şi ce vaccinuri urmează să-i mai fie administrate, ce tratament i s-a administrat, particularităţi ale rasei, cum puteţi să-l îngrijiţi mai bine, de câte ori trebuie să mergeţi cu el la veterinar, dacă animalul este potrivit sau nu pentru spaţii limitate, cum ar fi apartamentele cu suprafeţe mici, dacă decideţi să-l ţineţi la curte întrebaţi care sunt materialele inofensive de legătoare, astfel încât sa nu-i provocaţi răni animalului etc

În județul Galați, conform Registrului câini A.N.S.V.S.A.- platforma dedicată, persoanele interesate pot apela la cele cinci adăposturi care mai funcționează și sunt avizate dpdv sanitar-veterinar
1-ADAPOST SERVICIUL PUBLIC ECOSAL GALATI
Adresa adapostului: Municipiul Galaţi, strada Zimbrului, nr. 1
Responsabil adopţii: Popa Gheorghe, Istrate Frosa, Stroia Costica – 0336100171/0336100154; (ecarisaj@ecosalgl.ro)
Promovare: www.ecosalgl.ro
Tipul adapostului: Public
Program de lucru in relatia cu publicul: Luni – Vineri: 10.00 – 18.00 / S-D 10.00-12.00
Capacitatea maxima de cazare in adapost: 1250
2-ADAPOST ASOCIATIA AJUTATI-L PE LABUS
Adresa adapostului: Galati, Calea Prutului, str. Sanzienelor, nr. 68
Responsabil adopţii: Corina Grigore 0751024562/0724305053; (help_labus@yahoo.com)
Promovare: www.help-labus.ro
Tipul adapostului: Privat
Program de lucru in relatia cu publicul: Luni – Vineri: 10.00 – 14.00
Capacitatea maxima de cazare in adapost: 1100
3-ADAPOST FUNDATIA ROLDA
Adresa adapostului: Municipiul Galaţi, extravilan, Tarlaua 594/P4
Responsabil adopţii: Costin Elena Daniela 0748903612; (roldaro@gmail.com)
Promovare: www.rolda.org
Tipul adapostului: Privat
Program de lucru in relatia cu publicul: Luni – Vineri: 13.00 – 14.00
Capacitatea maxima de cazare in adapost: 650
4-ADAPOST ASOCIATIA SAVA’S SAFE HAVEN
Adresa adapostului: Comuna Brăniştea, judeţul Galaţi
Responsabil adopţii: Sava Alexandra (0766749680, 0766370412, info@savasafehaven.com)
Promovare: www.savasafehaven.com
Tipul adapostului: Privat
Program de lucru in relatia cu publicul:
Capacitatea maxima de cazare in adapost: 250
5-ADAPOST SC ADMINISTRATIA CIMITIRELOR SI SPATIILOR VERZI
Adresa adapostului: Tecuci, STR. REGELE FERDINAND, NR 7A
Responsabil adopţii: Enache Ion, Farcasanu Grigore (0372959393)
Promovare:
Tipul adapostului: Public
Program de lucru in relatia cu publicul: Luni – Vineri: 10.00 – 14.00
Capacitatea maxima de cazare in adapost: 470


Distribuie articolul

You May Also Like