Galațiul are inventatori de aur 

Distribuie articolul

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, prin colectivele de cercetători conduse de conf.univ.dr.ing. Ștefan Baltă și prof.dr. Kamel Earar, a câștigat la cea de-a treia ediție a Concursului Internațional de Invenții și Inovații (iCAN) desfășurat la Toronto, în Canada, două medalii de aur și trei trofee.

”Procedura de obținere a membranelor polimerice pentru tratarea apelor uzate – invenție realizată de un colectiv alcătuit din Laurenția Geanina Tiron (Pintilie), Andrei Victor Sandu, Kamel Earar, Ioan Gabriel Sandu, Iulian Gabriel Bîrsan, Ion Sandu, sub coordonarea conf. univ. dr. ing. Ștefan Baltă, a primit din partea organizatorilor – Toronto International Society of Innovation & Advanced Skills (TISIAS), Medalia de Aur și titlul de Best Invention of Romania, iar din partea World Invention Intellectual Property Associations (WIIPA) – Medalia și diploma Honor of Invention”, se arartă într-un comunicat de presă al Universității Dunărea de Jos Galați.

Cea de-a doua invenție, Pasta de dinți ecologică, realizată de Andrei Victor Sandu, Ion Sandu, Mădălina Matei și Forumul Inventatorilor Români, sub coordonarea prof. univ. dr. Kamel Earar a primit Medalia de Aur și titlul de Special Inventor. De asemenea, prof. dr. Kamel Earar a primit trofeul și diploma de excelență Creativity Promotion Award.

”Nu este pentru prima dată când specialiștii  de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați primesc recunoaștere la nivel internațional. De data aceasta, la Concursul internațional iCAN, încheiat pe 1 septembrie 2018, au fost recompensate cercetările profesorilor gălățeni în domeniul protecției mediului și al medicinei dentare, ceea ce dovedește că avem, la Dunărea de Jos, specialiști de top”, mai spun reprezentanții Universității.


Distribuie articolul

You May Also Like

Lasă un răspuns