Conform numărătorii paralele făcute până la miezul nopții de reprezentanții PNL, o treime dintre gălățeni au decis să voteze cu actualul președinte, Klaus Iohannis, cea de-a doua poziție fiind ocupată de Viorica Dăncilă, cu 25,2%. Candidatul USR – PLUS, Dan Barna, a adunat doar 15,3%, Mircea Diaconu 12% iar Theodor Paleologu (PMP) 6,1%.
Rezultatele au fost obținute în urma centralizării rezultatelor a 229 secții de votare, reprezentând 52% din totalul lor.
Gălățenii au dovedit un interes scăzut pentru alegerile prezidențiale, județul nostru ocupând locul al 28-lea la nivel național (cu o prezență de 44,06%), fiind devansat și de vecinii din Brăila, care au ocupat poziția a 24-a (45,35%).
Astfel, din 522.000 de alegători înscriși în județul Galați pe listele permanente, s-au prezentat la urne 230.000, 138.000 în urban și 92.000 în rural. Participarea a fost net inferioară alegerilor prezidenţiale precedente: 2014 – 50,17%, 2009 – 52,83% și sub actuala medie națională, de aproape 48%.
Două secții din municipiul Galați au înregistrat un record de prezență negativă, sub 10%, alte șase fiind situate sub 20%(patru din municipiul Galați, două din Toflea).
Secția de votare din Căminul Cultural Puricani este locul cu cea mai bună prezență (71,5%), urmată de șase secții cu procente între 60 și 70%: Pupezeni, Crăiești, Cuca, Galați, Țepu și Ireasca.
La nivel național, cea mai bună prezență a fost în Ilfov (63%).
Județele Cluj, Sibiu, Brașov au ocupat următoarele poziții, sub 60% însă fiecare. Cea mai slabă prezență la vot, de sub 40%, a fost înregistrată în Vaslui, Covasna și Satu Mare.