Gălățenii în stare de ebrietate vor decide rezultatul alegerilor din 2020

Distribuie articolul

Gura păcătosului. Zilele trecute l-am auzit pe primarul orașului Oltenița spunând că oamenii din comunitatea sa nu au ce face în timpul liber dacă nu consumă alcool.

Omul a fost de o sinceritate ieșită din comun care i-a pus pe gânduri și pe cetățenii din alte orașe.

„Eu nu intru în cârciumi, nu beau, e foarte greu să îți petreci timpul în Oltenița dacă nu bei. La ora actuală e foarte dificil să îți petreci timpul liber”, a spus Petre Țone, primarul din Oltenița, la o emisiune tv. (sursa Digi 24)

Oltenița este un oraș mic. De aceea, ne gândim cât ar trebui să bea gălățenii, pentru că ei trăiesc într-un oraș mare. Foarte mult alcool, pentru că nici ei nu prea au ce face în timpul liber. Lipsa plajei, de exemplu, ar fi un motiv fantastic de beție. Spun cunoscătorii „cui pe cui se scoate”, așa că mahmureala poate fi combătută cu lipsa bazinelor de înot și a bazelor sportive. Alcoolismul bate la ușă dacă ne gândim că orașul Galați nu prea are locuri de agrement.

Are câteva teatre, muzee, mai nou mall și cinema. În schimb, orașul are multe cârciumi, pentru a le oferi oamenilor posibilitatea să consume alcool.

Cu capul greu de la băutură, cetățenii vor merge la secțiile de votare. Și vor vota în funcție de ce îi va duce capul.

Distribuie articolul

You May Also Like