Femeile liberale din Galați au organizat o dezbatere publică despre cancerul de sân

Aproape 200 de persoane au participat la o dezbatere dedicată conștientizării și prevenției cu privire la neoplastul de col uterin și tumorile mamare. Conferința a fost organizată sâmbătă, 29 septembrie, de Organizația Femeilor Liberale a PNL Galați la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii „Răsvan Angheluţă” cu ocazia zilei „Luptei Împotriva Cancerului de Sân”.

Conferința a avut invitați speciali. Doctorii Carmen Nicolae și Ana-Maria Hărăbor, dar și jurnalista Sanda Nicola au luat cuvântul și le-au vorbit participanților despre această boală și despre modul în care poate fi combătută. De asemenea, în sală au fost și persoane care au vorbit despre traumele prin care au trecut după ce au aflat că au cancer la sân.

„Au participat aproximativ 180 de persoane. A fost o dezbatere interesantă și emoționantă. Surpriza a fost doamna Elena Govaert. Doamna a dorit să-și povestească traumele, a fost prima dată când a povestit în public prin ce a trecut și așa am înțeles că dacă nu ne protejăm este greu. Doamna a fost operată, a trecut cu bine peste operație și în prezent încearcă să-și revină psihic. A fost emoționant”, a declarat Valentina Radu, prim vicepreședintele Organizației Femeilor Liberale a PNL Galați.

Participantele au decis să facă din ce în ce mai multe dezbateri pe tema cancerului de sân, lipsa informației fiind, în viziunea lor, cea mai mare problemă din interiorul societății.

„Educația lasă de dorit. Am luat legătura cu un grup, vreau să pornim ceva o acțiune amplă.Totul pornește de la educație, dacă nu sunt informații, boala nu poate fi combătută”, a precizat Valentina Radu.

Potrivit statisticilor oficiale, în județul Galați doar 11.000 de femei și-au făcut testele pentru depistarea cancerului de sân.

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns