Batonul proteic realizat de o echipă de studenți, cu care SIA va reprezenta Galațiul la Ecotrophelia, în acest an, dar și pateul vegetal, premiat cu aur la Salonul de Inventică de la Geneva, vor ajunge pe mesele românilor, în scurt timp. Practic, sunt idei care și-au găsit materializarea pe piață și din care Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor câștigă, astfel, primii bani din transferul de brevet. SANOVITA e producătorul care a dat credit rețetelor realizate de tinerii gălățeni, îndrumați de profesorii lor, așa că cele două produse, ideale pentru consumatori, vor apărea pe piață până la sfârșitul acestui an, sub marca binecunoscutului producător de alimente naturale. Dacă la pateu lucrurile sunt clare, la batonul proteic se mai fac încă probe pentru transferul tehnologic de la soluția de laborator, la fabricarea pe scară largă.
Pateul, din faină de linte roșie și bob, a fost apreciat de către producător pentru valoarea sa nutritivă.
„Brevetul pateului vegetal a fost cesionat către producător, astfel că o parte din încasările vânzărilor va ajunge la noi. E momentul în care proprietatea industrială produce bani. Sumele vor merge, o parte la Universitate, cealaltă la oamenii care au realizat aceste produse. Sunt primii bani pe care îi câștigăm din tranferul de brevet”, a declarat prof. univ. dr. Petre Alexe, fostul decan al S.I.A.
Din prima echipă fac parte prof. univ. dr. Iuliana Aprodu și dr. ing. Livia Manțoc dar și oameni care au participat la fabricarea batonului: dr. ing. Ina Vasilean și drd. Marian Neculau.
„Batonul proteic este un produs echilibrat din punct de vedere nutritiv, rodul unui an de cercetare, destinat nu doar sportivilor, ci întregii populației active. Conține un izolat proteic de soia și un concentrat proteic de zer, din care s-a făcut un mix proteic calculat, dar și alune, miere, ulei de cocos, merișoare și un conținut ridicat de fibră și de antioxidanți”, a declarat asist. dr. ing. Ina Vasilean.
Foarte important: are o glazură de ciocolată și gustul e bun, apropiat de cel al unei prăjituri. Pe lângă cei doi menționați mai sus, la realizarea batonului proteic au participat: Cristian Dragomir, student anul IV, Ramona Ifrim, masterandă la Marketing, FEAA și dr. ing. Livia Pătrașcu.