Este oficial. Punctul de amendă a fost plafonat

Distribuie articolul

Punctul de amendă a fost plafonat. În ședința de miercuri, 6 decembrie, a Guvernului, miniștrii au adoptat o ordonanță de urgență care stabilește că anul viitor punctul de amendă va avea valoarea de 145 de lei. Practic, indicele în funcție de care se calculează amenzile plătite de șoferi rămâne la valoarea din acest an. Decizia a fost luată în condițiile în care, săptămâna trecută, Guvernul a aprobat creșterea salariului minim brut la 1.900 de lei, începând de la 1 ianuarie 2018. Punctul de amendă reprezintă 10% din salariul minim pe economie, iar, dacă de la 1 ianuarie 2018, acesta va ajunge la 1.900 de lei, atunci și punctul de amendă s-ar majora la 190 lei, în lipsa intervenției Guvernului.

„Una din măsurile incluse în ordonanța de urgență aprobată astăzi(n.r. miercuri, 6 decembrie) vizează stabilirea unei valori fixe a punctului-amendă contravențională privind circulația pe drumurile publice. Astfel, pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2018, se plafonează punctul-amendă la suma de 145 lei, cât este în prezent, fără a se majora în funcție de salariul minim brut pe economie garantat în plată. Potrivit OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, amenzile contravenționale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

În prezent, cea mai mică amendă de circulație este 290 de lei iar cea mai mare 14.500 lei. Dacă Guvernul nu intervenea, de la 1 ianuarie amenzile ar fi fost cuprinse între 380 de lei și 19.000 de lei.

Distribuie articolul

Pe aceeași temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *