Elevii nu mai pot fi exmatriculați!

Distribuie articolul

Schimbare uriașă pentru anul școlar 2022-2023! Modificarea intră în vigoare de la 1 septembrie. Ministerul Educației mai anunță și faptul că urmează ca noul ROFUIP să fie publicat în Monitorul Oficial în viitorul apropiat.

Ministerul Educației a anunțat că elevii nu vor mai putea fi exmatriculați, conform noului ROFUIP. Regula intră în vigoare din 1 septembrie 2022. Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar va fi publicat în Monitorul Oficial.

„Eliminarea dispozițiilor referitoare la exmatricularea elevilor, având în vedere faptul că dreptul la educație este de ordin constituțional.
Prin urmare, măsura exmatriculării va fi posibilă numai pentru învățământul postliceal, care nu are caracter obligatoriu”, se arată în comunicatul remis de Ministerul Educației.

Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar sau ROFUIP reglementează organizarea și funcționarea unităților de învățământ preuniversitar în conformitate cu prevederile legale în vigoare și se aplică în toate unitățile de învățământ. Cea mai recentă modificare a sa a fost în anul 2020, aprobată prin ordin de ministru.


Distribuie articolul

You May Also Like