Am înțeles restricțiile aplicate zilele trecute, multe dintre ele extrem de târziu, motivația fiind evident legată de costurile politice.
Aceiași meschinăreală pe care-am sesizat-o cu ochiul liber la socialiști acum câțiva ani, ce-i drept pe alte coordonate – mai mult legate de justiție, acum o vedem la fel de lesne la cei din dreapta eșichierului politic, fie că vorbim de PNL, USR sau UDMR.
Am fost așa de relaxați prin vară, când totul era la liber, fără măști prin mall-urile de pe Litoral, clubăreală cât cuprinde, Untold-uri pe măsură, festivaluri de Poale’n brâu sau castane coapte și câte și mai câte urzicăreli ce-acum ne costă. Și, chiar costă mult.
Personaje sinistre într-ale epidemiologiei, ce în rest sunt persoane cumsecade, au bulibășit o țară întreagă cu inepții pentru care unii au plătit cu cripta. Că vorbim de Steer, Bittman, Garcea ori de pseudopoliticieni marca Șoșoacă și Simion cu tot neamul lor, impactul produs pe unele posturi, ce de-asemenea se fac vinovate de zădărnicirea combaterii Pandemiei, a fost unul important.
Ce-ar fi fost, de exemplu, dacă aceste personaje, alături de cele ce au îndemnat la modul direct spre vaccinare, ieșeau la două-trei zile pe sticlă și ne spuneau, chiar și neavând expertiză în domeniu, că e musai să ne vaccinăm. Pentru binele lor și a celor dragi lor.
Dar, n-a fost să fie. S-au trezit acești experți sanitari pârâți să ne dea lecții aiuristice, alți nesănătoși să-i găzduiască spre dezbatere, iar alții, de regulă fără prea multă carte, să pupe savarina, cum se mai spune.
Acum, coroborat cu aceste prosteli de pe anumite posturi TV, s-a suprapus și o osteneală accentuată, chiar cronică a Executivului și chiar a Grupului Strategic. Aceste două entități au stat preț de vreo două-trei luni în amorțeală, privind pasivi și așteptând… în taină tulpina indiană, sau, mă rog, Valul 4.
Și a venit mai furios decât toate celelalte trei la un loc. Cu 300-400 sau chiar 500 de cazuri zilnic în municipiul Galați, Cu două zile de 18 decese, una cu 22 și una cu 25 morți, ceea ce ne se întâmplaseră niciodată pe vreme de Pandemie.
Acum, cu cuțitul la os, autoritățile au început a lua măsuri. Care măsuri, cel puțin, la Galați, sunt iară anapoda.
La Palatul de Justiție se intră la liber pentru că ne dorim accesul fiecărui om la justiție, iar la ANAF, doar vaccinații sau cei ce trec testul. Serios? Dar de ce magistrații, avocații, grefierele și celelalte categorii de personal ce lucrează nemijlocit cu publicul, au tratament preferențial.
Nu taica, toată lumea la vaccin! Adică ne plângem de profesori și doctori că nu s-au imunizat în totalitate dar pe sărmanii din justiție îi lăsăm așa, să nu se supere!
Dreaptă judecată asta-i?