Doi liberali gălățeni din opoziție au descoperit elixirul tinereții veșnice în funcții publice

Bătrânii înțelepți care joacă rummy și table la garaje folosesc un proverb: nu poți fi cu dracul în buzunar şi cu sufletul în rai dar nici cu sula în c..oaste și cu chiloții trași. Toată lumea care a trecut prin spatele blocului știe proverbul. Sunt însă și câțiva liberali care ori nu au stat la bloc, ori o fac pe proștii.

Liberalii despre care facem vorbire sunt consilierii locali Claudiu Iacob și Laurențiu Ichim. Oamenii o ard democratic, în opoziție, deși ocupă funcții de conducere în instituții și societăți controlate de putere. De fapt, sunt singurii liberali care au rezistat tsunamiului pesedist care a umplut de mizerii toate cotloanele instituțiilor din Galați.

De departe cea mai mișto performanță politică îi aparține liberalului Claudiu Iacob. Nu știe nici naiba cine este „ăsta” dar recent a fost uns director Electrica. Noi am auzit că directorul Iacob este protejatul lui V.P.Dobre dar și băiat de casă la alde Dima. Cică învârte grătare la liderul local al partidului de guvernământ ALDE Cristian Dima. Ceafa de porc și vizitele nu sunt ilegale, nici măcar imorale, dar faptul că prin Consiliul Local uiți de familia tradițională (familia politică, bineînțeles) și te întinzi cu toți străinii, asta este de bârfit.

Acest domn de care nu a auzit nici familia(familia politică, bineînțeles) a ajuns mare șef de fabrică într-un ocean de roșu infinit. Mare realizare, mai mare chiar decât cea a lui Edison. Ori este cel mai mare electrician în viață, ori știe Dobre ceva. Pentru calitățile sale a fost uns director Electrica și, bonus, prestează prin câteva CA-uri.

Liberalul Laurențiu Ichim este directorul Casei Corpului Didactic din anul 2012. Un specialist care a rezistat în funcție. Spre deosebire de colegul Iacob are scuza că a ajuns în funcție pe vremea dinozaurilor de la USL. Nu știm dacă l-au uitat pesediștii în funcție, dar el nu face deranj. În Consiliul Local nu a supărat-o nici măcar pe secretara angajată cu pile pesediste, la inițiative legislative stă bine spre minus infinit iar gurile rele spun că se descalță când intră în sediul PSD.
Nu știm de ce, dar avem o premoniție. Cei doi vrednici liberali vor fi schimbați din funcție tot de liberali. Până atunci consilierii ar trebui să fie puși de PNL să ridice mâna în Consiliul Local ca să le cadă fața pesediștilor. Așa, de distracție!

Pe aceeași temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *