Cum au votat gălățenii la alegerile prezidențiale. Harta rezultatelor din primul tur

Distribuie articolul

Klaus Iohannis a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale în județul Galați. Conform cifrelor finale, candidatul susținut de PNL a obținut 34,43% din totalul voturilor gălățenilor, fiind urmat la mare distanță de Viorica Dăncilă-PSD (27,17%) și de Dan Barna- Alianța USR PLUS (13,30%).

Președintele Klaus Iohannis a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale în cele mai multe comune din județul Galați. Iohannis și liberalii s-au impus în 31 de comune, dar și în municipiile Galați și Tecuci. Candidatul PSD a obținut mai multe voturi în 30 de comune, plus orașele Berești și Tg.Bujor. În numeroase comunități în care a fost declarată câștigătoare Viorica Dăncilă, lupta a fost aprinsă și s-a decis la doar câteva voturi. În schimb, candidatul PNL a reușit să se impună clar chiar și în comune cu primari PSD.

„Este un scor istoric pentru PNL la Galați. Pentru prima oară, județul Galați este galben. Am reușit, datorită vouă, să obținem un rezultat cu mult peste PSD (…) Victoria obținută seara trecută de Klaus Iohannis este doar prima etapă. Mai avem un test pe data de 24 noiembrie, atunci când putem începe construcția României normale cu un președinte liberal, Klaus Iohannis, și un guvern liberal condus de Ludovic Orban”, a scris pe Facebook, președintele PNL Galați, George Stângă.

Distribuie articolul

You May Also Like