Căldura în sistem centralizat va costa dublu în această iarnă

Distribuie articolul

Veste extrem de proastă pentru miile de gălățeni rămași voluntar sau nu conectați la sistemul centralizat de termoficare: ar putea scoate din buzunar de două ori mai mulți bani decât anii trecuți.

Conform propunerii făcute de specialiștii Calorgal, gigacaloria ar urma să coste 395,5 lei. Aparent, o veste bună, dat fiind că nivelul este sub cel de 470 de lei, de anul trecut. De fapt, o veste extrem de proastă, în condițiile în care prețul achitat de consumatori era atunci de doar de 210 lei, restul fiind acoperit de subvenția municipalității.

”Acest tarif a fost estimat pe baza unor cheltuieli estimate, deoarece nu exista termen de comparație înglobând toate consumurile generate pentru realizarea producției previzionate și de distribuție a acesteia, urmând a fi ajustat după o perioadă de aplicare de minim trei luni, urmare analizei ce se va efectua la finalizarea perioadei”, se arată în nota semnată de directorul general Marian Alexandru și înaintată Consiliului Local și Primăriei Municipiului Galați.

Nota nu explică în ce bază se va face ajustarea după trei luni (de ce nu mai devreme sau mai târziu) și nici de ce se prezintă un preț la aproape o lună de când a început furnizarea de agent termic.

Cât privește o eventuală subvenție, ea nu figurează pe ordinea de zi a viitoarei ședințe a Consiliului Local.

Distribuie articolul

You May Also Like