Cresc taxele și impozitele locale la Galați?

Distribuie articolul

Iar ne-a luat-o brăilenii înainte: la Brăila se măresc taxele și impozitele locale. Asta conform unor proiecte de hotărâre care vor fi supuse aprobării consilierilor locali și județeni în luna decembrie. Atât la Consiliul Județean cât și la Consiliul Local se propune o majorare cu 5% a obligațiilor fiscale. Justificarea autorităților brăilene este inflația de două procente și faptul că, anul trecut, taxele și impozitele au rămas neschimbate.

O situație asemănătoare ar putea fi și la Galați. Până în prezent, autoritățile au refuzat să spună dacă vor majora taxele și impozitele dar varianta este luată în calcul în condițiile în care Guvernul PSD-ALDE a decis să scadă impozitul pe venit de la 16% la 10% și a afectat astfel încasările la bugetele locale.

„Încă se analizează dacă se va impune sau nu o majorare, dacă ne vom descurca cu ceea ce colectăm în momentul de faţă. Pentru că şi gradul de colectare nu este unul într-atât de mulţumitor. Vom vedea exact ce soluţie vom alege, dar deocamdată nu este oportună o astfel de discuţie”, a declarat recent primarul Ionuț Pucheanu.

Conform calculelor, bugetul municipiului Galați va pierde circa șapte milioane de euro în urma modificării Codului Fiscal. Discuțiile despre majorarea taxelor și impozitelor gălățenilor au apărut în condițiile în care guvernanții se laudă cu o creștere economică record care ar trebui să se regăsească în investițiile locale și în bunăstarea locuitorilor. Cel puțin așa funcționează lucrurile în lumea civilizată!

Distribuie articolul

You May Also Like