Astăzi la amiază, la Prefectura Galaţi, consilierii judeţeni aleşi în urma scrutinului din 9 iunie, au primit certificatele de validare în funcţii.
Dintre cei 34 de consilieri județeni, aleși, au fost prezenţi doar 27. Cele mai multe absențe le-am contabilizat în tabăra aleșilor PNL, prezența acestora fiind în proporție de 50%.
Doi parlamentari în funcție, liberalul George Stângă, președintele Organizației Județene Galați și deputatul AUR, Lilian Scripnic au tratat evenimentul cu indolență, cei doi „strălucind”… prin absență. Certificatele de validare au fost înmânate de preşedintele Biroului Electoral Judeţean (BEJ), Costela Dumitrache, în prezenţa prefectului judeţului, Andreea Anamaria Naggar.
Viitorii consilieri județeni, ce își vor începe mandatul după 27 septembrie, atunci când se împlinesc patru ani de la precedentele alegeri locale sunt:
PSD-23 mandate: Costel Fotea, Doina Cucu, Mitică Sandu, Răzvan Ionuţ Adumitroaiei, Dumitru Işfan, Mirela-Magda Paraschiv, Silvius Stanciu, Andrei Vlad Brădeanu, Carmen Patea, Ionel Stan, Ana Raluca Drăgan, Tudor Cîmpanu, Elena Corina Chiriac, Aurelian Cristinel Ghiorghe, Marian Anton Petcu, Gabriel Mihăiţă Silion, Elena Grosu, Adrian Cosmin Apostu, Alexandru Daniel Gavrilă, Cezar Alexandru Palade, Iulia Drăguş, Georgiana Iuliana Rusu, Diana Neagu.
PNL- 8 mandate: George Stângă, Valentin Radu, Cristian Dima, Gina Brînzan, Tudorel Costea, Eugenia Simona Antofi, Ileana Sorocoleţ, Tiberiu Codruţ Manoliu.
AUR-3 mandate: Marian Toniţă, Rodica Constantinescu, Lilian Scripnic.
De remarcat, că la finalul ceremoniei, consilierii liberali nou aleși au refuzat să participe la poza de grup, alături de colegii din celelalte partide, așa cum se obișnuiește la fiecare înmânare a certificatelor de consilieri județeni.