CJ a luat fața Primăriei: au început lucrările la prima parcare supraetajată

Distribuie articolul

Consiliul Județean Galați a dat start lucrărilor de construcție a primei parcări supraetajate din oraș, pe un amplasament situat lângă Spitalul de Urgență.

Viitoarea parcare va avea, pentru început, două niveluri și 317 locuri de parcare, 17 dintre ele fiind destinate persoanelor cu dizabilități. Conform graficului, parcarea ar urma să fie gata la sfârșitul anului 2019, însă președintele CJ Galați, Costel Fotea, este de părere că lucrările vor fi finalizate mai devreme, cel mai probabil, în vara anului viitor.

Vestea și mai bună este că prima parcare cu etaj din Galați va putea fi utilizată nu doar de angajații și vizitatorii bolnavilor din Spitalul de Urgență, ci și de publicul larg sau locatarii blocurilor din zonă.

”Pentru persoanele care vor să își lase mașina în siguranță în această parcare, vom gândi un sistem de plată, de tip abonament, la tarife modice”, a anunțat președintele CJ, Costel Fotea.

Dacă parcarea se va dovedi neîncăpătoare, există soluție de extindere pe verticală.

”Când am întocmit proiectul, ne-am gândit și la posibilitatea extinderii. Dacă vom avea cereri, putem ridica încă un etaj, cu o capacitate de 150 locuri de parcare. Structura de rezistență permite acest lucru. Extinderea nu durează decât 2-3 luni”, a mai spus Fotea.

În timp ce la parcarea supraetajată finanțată de Consiliul Județean se lucrează de zor, la cea anunțată cu surle și trâmbițe de Primărie ca ”prima parcare supraetajată din Galați” este liniște și pace. În afara faptului că s-au demolat câteva garaje, în rest nimic. Reprezentanții municipalității încă se gândesc cum să devieze rețele de utilități care trec pe sub amplasamentul viitoarei parcări.

Pentru că, în momentul întocmirii proiectului, mințile luminate din Primărie nu au luat în calcul că, prin zonă, sunt țevi de apă, de canalizare, de gaze sau de electricitate. Și, uite așa, adevăratul primar al Galațiului, Costel Fotea, mai punctează încă o dată la capitolul realizări.

Distribuie articolul

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *