Într-un efort de a asigura siguranța rutieră și respectarea regulilor de circulație în municipiul Galați, echipajele Serviciului Siguranţă Rutieră din cadrul Poliţiei Locale Galaţi
Politică-administrație
Politică-administrație
Întreruperi de curent în județ
Sucursala Galați a Companiei Distribuție Energie Electrică România anunță întreruperi de curent în județ. Conform datelor postate de aceștia, vor fi întreruperi cuprinse între
Acord între CJ Galați și Academia Română pentru salvarea Palatului de la Țigănești
Ieri, a fost semnat acordul de cooperare dintre reprezentanții Consiliului Județean Galați și cei ai Academiei Române pentru ca Palatul de la Țigănești să
Stimulentul financiar pentru nou-născuți se mărește
În ședința ordinară de joi, 23 noiembrie, majorarea stimulentului financiar pentru copiii nou-născuți a fost aprobată, iar de la 1.000 de lei net, se
Creditul pentru investiții a fost modificat din nou în Consiliul Local
Primăria a contractat de la UniCredit Bank, un credit de 150 de milioane de lei și a suferit modificări a patra oară în acest
Aleşii locali PNL, USR și PACT au spus „niet” la o nouă taxă a socialiștilor!
În ședința Consiliului Local Galați, instituirea taxei pentru emiterea adeverinței privind autodemolarea construcțiilor a fost respinsă joi. Au fost 12 voturi ale PSD-ului şi
Ups! Sondaj cu rezultate surpriză pentru europarlamentare!
Un sondaj realizat de Mercury Research în cursul acestei luni, la comanda USR, plasează Polul Dreptei – format din USR, PMP şi
Comuna Vârlezi va avea drumuri modernizate prin „Anghel Saligny”
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) va finanța prin Programul Național de Investiții (PNI) modernizarea drumurilor de interes local
Închiderea școlilor în tot județul, o prevenție forțată
Astăzi, în urma deciziei de ieri a Comandamentului de iarnă, toate unitățile de învățământ preuniversitar au rămas închise. O măsură cumva forțată
Se lucrează la redeschiderea drumurilor județene
De aseară se lucrează la redeschiderea drumurilor județene care au fost acoperite cu straturi considerabile de zăpadă. Troienele sunt de peste jumătate de metru










